duminică, 10 mai 2015

Sunt Integru

Vizita de schimb de experiență 

între satul Cîrpești și comuna Gotești 

privind gestionarea conflictelor de interese


        Stimați consăteni la data de 05 mai anul curent în cadrul Proiectului „Sunt Integru” a fost organizată și desfășurată vizita de schimb de experiență în primăria satului Cîrpești privind gestionarea conflictelor de interese. La această activite au participat primarul unității administrativ - teretoriale Cîrpești, secretarii unităților administrativ-teretoriale Cîrpești și Gotești, președinții comisiilor consultative de specialitate, conducători de instituții publice, organizații neguvernamentale, membrii ai comitetelor de monitorizare, cetățeni, mass-media. 
Comuna Gotești a fost reprezentată de un grup de 11 persoane: consilieri, președinți ai comisiilor consultative de specialitate, funcționari publici, cetățeni, șefi de grădiniță, organizație nonguvernamentală și membrii grupului de monitorizare a conflictelor de interese.
Scopul acestei activități a fost de a efectua un schimb de experiență de bune practici privind gestionarea conflictelor de interese.

Primarul de Cîrpești dul Bîzu Ion menționa că atîta timp cît lumea este mai informată, cu atît dispar suspeciunile, unele probleme. Dumnealui este mîndru și bucuros că și localitatea la cîrmuirea căruia stă, a fost selectată pentru o instruire profundă atît a cetățenilor cît și a aleșilor locali și funcționarilor publice în ceea ce privește gestionarea conflictelor de interese. Este foarte mulțămit de colaborarea fructuoasă cu dna Sofia Ursu și dna Eleonora Starciuc.

Lecții învățate Cetățeanul şi aleşii locali despre integritatea agenților publici - recomandări obligatorii  

     Liderul comitetului de monitorizare din comuna Gotești,

dul Cazacu Grigore menționează că ar fi bine ca, încă din școală să se cultive elevilor valorile de integritate (onestitate, incoruptibilitate). Astfel ei ar crește niște cetățeni corecți, onești, cinstiți, incoruptibil și de bună credință. Datorită acestui proiect, acestor seminare de instruire, lecții publice organizate în comunitatea noastră am reușit și eu să înțeleg ce este conflictul de interese, pentru ce este necesar de declarat conflictele de interese și cum pot aceste declarații să ne apere de vorbele goale ale unor indivizi. Am înţeles importanţa participării oamenilor la: şedinţele consiliului, la licitaţii, achiziţii pentru a vedea corectitudinea luării deciziilor, dacă cei ce decid nu sunt în conflict de interese. În perioada proiectului nu au avut loc şedinţe de achiziţii şi licitaţii, dar la şedinţele consiliului am fost. Credem că consilierii noştri au de învăţat, şi ar trebui singuri să declare CI. Noi, comitetul de monitorizare, vom urmări şi publica mersul şedinţelor, ”.

Alesul local al comunei Gotești, dna Sinegur Olga, a menționat deasemenea beneficiile acestui proiect și rolul celor învățate în practică. Într-adevăr noi nu avem regulamente adaptate la legislaţia CI, şi chiar regulamentul cu privire la trasparenţă nu l-am avut elaborat, acum îl avem. Noi nu avem în tradiţie singuri să declarăm conflictul de interese, aşteptăm cineva să ne spună, nu facem declaraţii în scris. Pînă ca proiectul „Sunt Integru” să se desfășoare în Gotești, în cadrul ședințelor consiliului local, anume secretara ne preaviza că nu avem dreptul la vot, la luarea unor decizii în care erau prezente conflictele de interese. Consider, că consiliul trebuie să fie motorul dezvoltării politicilor publice locale şi trebuie să îmbunătăţim actele noastre normative. Ca de exemplu în fişele de post trebuie să specificăm declararea conflcitului de interes și în Regulamentele cu privire la activitatea consiliului şi a primăriei.Mă bucur nespus de mult că am participat la instruirile din cadrul acestui proiect. Datorită proiectului am reușit să-mi îmbogățesc cunoștințele în unile domenii. Acum cunoscînd aceste legi este ușor să mă apăr. Declarînd în scris la timp conflictele de interese, scap de orice speculații: „Ce-i scris cu penița, nu tai cu bărdița.”  
Președintele ACL „Valea Prutului” Verşină  Victor: eu fac parte din colegiul de redacţie al buletinului informativ şi al blogului AO Valea Prutului. În cadrul proiectului am învăţat că cetăţenii pot monitoriza integritatea aleşilor locali şi funcţionarilor publici. Am înţeles noţiunea de CI, ştim la ce să atragem atenţie. Din experienţa participării la şedinţele consiliului, am văzut că consilierii se tem de noţiunea de CI, mai des nu declară situaţia CI. Cred că dacă noul consiliu va dori să demonstreze că sunt mai oneşti, ar trebui să îmbunătăţească regulamentele, să invite mai des cetăţenii la şedinţele achiziţiilor publice şi licitaţii. 
    Din cele relatate de vorbitori în cadrul vizitei s-a constatat că atît în APL Cîrpești cît și în APL Gotești au fost sesizate cazuri de conflicte de interese. În unele cazuri ele au fost declarate la timp, în scris, iar în altele cazuri a fost necesar ca secretarii unităților administrativ - teretoriale să le reamintească aleșilor locali că nu au dreptul la vot în cadrul luării unora decizii. 
   Spre exemplu: secretarul APL Cîrpești , dna Gavril Maria la o comisie de licitație unde participa și fratele dumneaei a declarat din start, în scris că există conflict de interese și nu s-a prezentat la această licitație. Astfel dumneaei a înlăturat orice suspiciuni privind corectitudinea desfășurării licitației.
         Cu părere de rău deși aleșii locali și funcționarii publici au fost instruiți în ceea ce privește conflictele de interese, au luat cunoștință cu legea,  ei nu declară la timp verbal conflictele de interese, ne mai vorbind de declarații în scris. 


În final dna Sofia Ursu și dna Eleonora Starciuc a ținut să mulțămească primării-lor Cîrpești și Gotești că au fost receptivi, deschiși și bune gazde. Deasemenea au remarcat profesio -nalismul secretarilor din ambele primării. 
   Pe final țin să menționez că acest schimb de experiență a fost foarte bine venit, secretarii ale trei administrații - teretoriale s-au împărtășit cu experiența proprie privind asigurarea transparenței în procesul decizional în activitatea consiliilor locale și a primăriilor, conflictele de interese și gestionarea lor.
Dna Iana Spinei,     reprezentanta Transparency International Moldova a oferit răspunsuri la întrebările parvenite pe parcurs referitoare la legislația privind conflictele de interese și a enumerat unele dintre practicile bune privind ajustarea politicilor publice privind CI.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu