La data de 04.12.2015 în incinta I.P.L.T. „ Vasile Pârvan” pentru prima dată au fost desfășurate dezbateri publice cu elevii claselor a VIII-a și a IX-a cu genericul
„ Biblioteca în secolul XXI între a FI sau NU a FI”.
Genericul acestei dezbateri reiese din problema actuală cu care se confruntă nu doar localitățile Republicii Moldova, dar și unele state membre a UE și anume comansarea sau lichidarea instituțiilor de menire socială cum sînt bibliotecile sătești. Scăderea considerabilă a numărului cititorilor din ultimii ani și criza financiară sînt doar unii dintre factorii care au adus la această problemă.
Invitații speciali ai dezbaterii au fost șefii bibliotecilor sătești, dna Țuțu Liuba și dna Volînschi Angela, fiind însoțite de consilierul Damașcan Elena în calitate de vorbitori și dna Buruian Liudmila cu o vechime de muncă de circa 10 ani în domeniul bibliotecilor, în calitate de expert independent. Dna Țuțu a prezentat date statistice privind numărul cititorilor și numărul cărților procurate în ultimii 5 ani. Deasemenea a accentuat care a fost condițiile de păstrare a cărților și care sînt la moment. Dna Volînschi a adusă la cunoștință că biblioteca din Constantinești este ultima instituției de menire socială din sat și odată cu închiderea ei încă un sat va fi șters de pe harta Republicii Moldova.

Elevii Rangu Cristian și Stan Valerea au susținut importanța existenței bibliotecilor în satele noastre și beneficiile lor asupra dezvoltării intelectului uman și socializării populației: luînd în considerație boala sec. XXI care este foarte contaginoasă în rîndul tinerilor, INTERNETUL, anume aceste instituții ne ajută să fim mai sociabili, anume aceste instituții sînt ca un antivirus împotriva robotizării omenirii. Lecturarea unei cărți online nici decum nu se poate compara cu lecturarea unei cărți reale: pipăirea foilor,etc.


„Bibliotecile ar trebui să existe. Ce ne vom face noi, dacă nu am avea lumină? Cum vom putea atunci să accesăm biblioteca virtuală? Biblioteca are o influiență asupra noastră. Lecturarea ne ajută să ne dezvoltăm intelectual. Ne scapă de viciul uman, INTERNETUL” a subliniat elevul clasei a IX-a B, Sacareanu Dumitru.
Răspuns la întrebare a oferit consilierul dna Damașcan
„La ultima ședința a consiliului această întrebare nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru ca decizia să poată fi luată. În cazul cînd va fi luată această decizie cel mai probabil toată literatura va fi transferată în biblioteca liceului.” „Lichidarea bibliotecilor din satele Moldovei este o absurditate. Cum să reduceți unitatea de bibliotecar, la jumătate de unitate, dacă și așa salariul unui bibliotecar nu acoperă nici coșul minim de existență?” întreabă dna Angheluța Svetlana. Deasemenea dumneaei a adus ca exemplu dragostea și pasiunea tatălui său față de lecturare. Și a accentuat că nicio tehnologie modernă nu-l fascinează mai mult ca frecventarea bibliotecii. Loc unde poate să comunice cu o persoană reală, poate să se informee din zeare, poate citi o carte. „Avînd în vedere că cei mai mulți dintre cititori sînt școlari și faptul că în prima parte a zilei ei nu frecveantează biblioteca, am și ajuns la această decizie, de a reduci unitatea la jumătate de unitate de bibliotecar sau să fie un bibliotecar pentru ambele biblioteci.” răspunde dna Damașcan Elena la întrebarea dnei Angheluța.
Rangu Cristian a mai sugerat bibliotecarilor, că pentru a crește numărul de cititori ar fi bine ca ei să organizeze cîte mai multe activități care iar motiva și le-ar stîrni interesul tinerilor de a merge la biblioteci.


P.S. Prezenți 60 de persoane active: contra bibliotecilor - 1, pentru biblioteci - 55, abținut - 4.
Această activitate este realizată în cadrul proiectului „Promovarea activismului tinerilor din localităţile de Sud ale Republicii Moldova, etapa a V-a” și a cursului opțional „ Educație socială și financiară” care au drept scop dezvoltarea spiritului civic al tinerilor prin schimbarea atitudinii şi responsabilizarea faţă de comunitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu